Asa cum reflecta si denumirea, fondurile de obligatiuni investesc cu precadere in obligatiuni.
Obligatiunea este un titlu de valoare care se aseamana cu un imprumut. Atunci cand se cumpara obligatiuni, banii sunt imprumutati unei companii sau municipalitati, denumita emitent. Acesta se obliga sa ramburseze la scadenta intreaga valoare imprumutata si plateasca anual dobanda pe toata durata de viata a obligatiunii. Ca si actiunile, aceste titluri pot fi listate la bursa.
Spre deosebire unitatile emise de fondurile de actiuni, cele emise de fondurile de obligatiuni au o valoare mult mai stabila de la o zi la alta si ofera investitorilor castiguri regulate.
Fondurile de obligatiuni nu sunt insa lipsite de riscuri. Unul dintre ele este riscul de dobanda. Daca obligatiunea este emisa in conditiile unei dobanzi fixe (asa cum se intampla de cele mai multe ori), atunci valoarea sa va scadea cand ratele dobanzilor pe piata monetara cresc. Invers, cand dobanzile pietei scad, aceste obligatiuni isi majoreaza valoarea.
In schimb, daca obligatiunea plateste o dobanda variabila, atunci valoarea sa va evolua in acelasi sens cu dobanzile pietei. De regula, cu cat durata de rambursare este mai indelungata, cu atat valoarea de piata depinde intr-o masura mai mare de evolutia dobanzilor.
Un alt risc aferent obligatiunilor este cel de credit. Acesta reflecta posibilitatea ca la scadenta, emitentul sa se afle in incapacitate de plata si sa nu poate rascumpara obligatiunea sau sa nu platesca dobanda datorata. In aceste conditii, valoarea de piata a unitatii de fond scade, iar investitorii pierd bani.
Atunci cand investesti intr-o obligatiune, tu dai un imprumut cuiva: in cazul discutat mai sus, statului roman: tu iti blochezi banii pentru o perioada, iar debitorul (aici, statul) ii foloseste, recompensand creditorul cu o dobanda platita, in cazul Romaniei, anual.
Factorul incredere e esential in aceasta relatie, iar increderea in statul roman tine mai putin de capacitatea sa de a-ti plati dobanzile si imprumutul la scadenta si mai mult de capacitatea acestuia de a devaloriza banii in care se imprumuta, leii. De aceea la o inflatie mai ridicata, un curs mai depreciat sau la o nevoie mai mare de finantare a statului, e normal ca orice creditor sa raspunda cerand o recompensa mai mare, respectiv ca atunci cand lucrurile iau o turnura pozitiva, creditorul sa-si imblanzeasca pretentiile (pentru ca riscul unei devalorizari a banilor investiti e mai mic).
Secretul investitiei de succes in obligatiuni este asadar acelasi ca al oricarei investitii de succes: sa ai “ochi” si sa ai incredere atunci cand altii poate nu au si sa dai credit (musai la dobanzi mai mari) unor oameni/entitati care apoi iti vor dovedi buna credinta si harnicia de a produce suficient cat sa acopere valoarea finantarii pe care o iau de la tine.