Contractele la termen cu plata în valută

Contractele la termen cu plata în valută

1) Contractul la termen standardizat (future, forward contract) cu plata în valută este un angajament de a schimba o monedă pe alta, la o dată viitoare specificată şi la un curs de schimb stabilit cu anticipaţie. De regulă, una din monede este dolarul SUA. Ca urmare, preţul contractului este exprimat sub formă de număr de dolari americani care revine o unitate de altă monedă. Acest mod de exprimare a cursului poate fi diferit de tehnica standard de cotaţie utilizată pe piaţa respectivă. De aceea, obiectul contractului apare ca fiind constituit de o anumită cantitate de monedă alta decât dolarul american.

Tranzacţiile cu aceste instrumente financiare se efectueză pe piaţa bursieră, care, în modul acesta, devine un înlocuitor şi concurent al pieţei valutare la termen, care este dominată de bănci.

Originalitatea pieţei contractelor futures, în general, constă în faptul că permite două modalităţi de executare.

Prima modalitate – a priori cea mai simplă – constă în îndeplinirea, la scadenţă, a angajamentelor asumate de părţi, adică, în mod specific, livrarea unei anumite cantităţi de monedă (de exemplu, 125.000€) şi achitarea contravalorii acesteia în dolari americani, la cursul la termen convenit (cursul la termen existent în momentul încheierii tranzacţiei). Această modalitate de executare este, desigur, esenţială, pentru orice contract future, indiferent de obiectul său (materii prime, acţiuni, monedă etc.), iar faptul că modalitatea respectivă există ca soluţie de ultimă instanţă a permis, alături de alţi factori, conceperea acestui tip de contracte şi a acestui gen de tranzacţii. Cu toate acestea, la ora actuală, doar cca. 2% din contractele futures se execută în această modalitate clasică, adică prin livrarea unei anumite cantităţi de monedă şi achitarea contravalorii acesteia în dolari americani. A doua modalitate de executare, utilizată în prezent în majoritatea cazurilor, constă în inversarea operaţiunii iniţiale: cmpărătorul unui contract future revinde acest contract, iar vânzătorul unui contract future cumpără un nou contract de acest tip prevăzut cu aceiaşi scadenţă. Această modalitate de executare este, deci, tipică, reprezentând marea inovaţie care a permis dezvoltarea tranzacţiilor de acest gen.

Soluţia amintită este posibilă deoarece administratorii sistemelor de decontare de pe lângă marile burse de mărfuri au început să cumpere şi să vândă ei înşişi contracte futures, permţând astfel părţilor contractante să se achite de obligaţiile lor fără a trebui să întâlnească fizic cealaltă parte.

În mod practic, fiecare din cele două părţi achită casei de compensare doar diferenţa dintre preţul de cumpărare şi preţul de vânzare al contractului, sau – după caz – încasează de la casa de compensaţie diferenţa repectivă. Această modalitate de executare permite deci, părţilor să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale prin achitarea unor diferenţe de preţ, nu a preţului ca atare, ceea ce onstituie un important avantaj de natură să explice introducerea şi dezvoltarea recentă a acestui tip de tranzacţii la principalele burse din lume (Chicago International Money Market, London International Financial Futures Exchange etc.).

Tranzacţiile se efectuează pentru termene standardizate (de regulă, ultima zi lucrătoare a fiecărui trimestru), iar limitele minime ale ale variaţiei preţurilor contractelor sunt cuprinse între 10 şi 12,50 dolari.

În aceste condiţii, deosebirile dintre tranzacţiile valutare la termen şi tranzacţiile cu contracte futures cu plata în valută sunt suficient de mici, iar operaţiile de arbitraj între cele două pieţe sunt suficient de mari pentru ca cele două preţuri să evolueze paralel. Principala deosebire dintre cursul la termen şi cursul format pe piaţa contractelor futures este că primele de risc pe care le conţin sunt diferite.^[1]

Deşi opţiunile cu privire la valute şi tranzacţiile cu contracte la termen standardizate (future, forward contract) cu plata în valută şi constituie modalităţi adecvate de protecţie sau de efectuare de speculaţii valutare, volumul operaţiilor respective este relativ redus comparativ cu cel al tranzacţiilor valutare la termen. Predominanţa tranzacţiilor la vedere şi la termen comparativ cu tranzacţiile cu contracte futures, opţiuni şi alte tipuri de derivative (de exemplu, operaţiuni swap) se explică prin faptul că operaţiunile de arbitraj efectuate înre diverse pieţe conduc efectiv la stabilirea unor preţuri similare.