Creditele (depozitele) negarantate (în alb)
Creditele sau depozitele negarantate (în alb) sunt generate de executarea ordinelor de cumpărare la termen adresate băncilor de către importatori etc. şi, respectiv, de executarea ordinelor de vânzare la termen adresate de exportatori şi de alte categorii de deţinători de valută.
De exemplu, dacă o bancă primeşte un ordin de a cumpăra la termen dolari în schimbul unei anumite sume în euro, pentru a fi în măsură să execute acest ordin, banca poate cumpăra ea însăşi dolarii respectivi sau îi poate împrumuta de la o altă bancă. În ambele cazuri, pentru a evita imobilizarea neproductivă a fondurilor respective – ceea ce ar implica costuri suplimentare puse în sarcina clientului –, banca va plasa dolarii respectivi, până la data scadenţei contractului, pe piaţa monetară americană sau pe piaţa internaţională (piaţa eurovalutelor). În modul acesta, la scadenţă, fondurile vor redeveni disponibile şi, deci, vor putea fi puse la dispoziţia clientului, care le va utiliza pentru stingerea datoriei sale externe (provenite, să presupunem, dintr-un import de mărfuri).
Pe perioada contractului, banca este, deci, debitoare în euro şi creditoare în dolari. Dacă, la scadenţă, rata dobânzii pe piaţa americană (respectiv, cursul dolarului) este mai mare decât rata dobânzii din Euroland (respectiv, cursul euro), tranzacţia este benefică pentru bancă şi, deci, pentru întreprinderea care a dat ordinul de cumpărare la termen a dolarilor. Într-adevăr, banca transferă o parte din câştig clientului său, vânzându-i la termen dolarii la un curs inferior cursului de cumpărare la vedere: apare, deci, ceea ce se numeşte un deport în favoarea cumpărătorului la termen.
În cazul unui ordin de a vinde la termen dolari, mecanismul tranzacţiei este exact invers. Banca începe prin a împrumuta aceşti dolari de pe piaţa americană sau de pe piaţa internaţională, iar apoi va vinde imediat, la vedere, dolarii respectivi, pentru a se proteja în modul acesta împotriva riscului variaţiei cursului monedei americane. Această vânzare îi procură băncii resurse în euro, pe care le va plasa pe piaţa europeană. La scadenţă, banca utilizează dolari rezultaţi din decontarea cu întreprinderea care a dat ordinul pentru a rambursa împrumutul în dolari pe care l-a făcut la început. Pe durata contractului, banca este, deci, debitoare în dolari şi creditoare în euro. În funcţie de câştigul sau pierderea pe care această dublă operaţiune le generează, cursul la termen al dolarului va fi mai mare sau mai mic decât cursul său la vedere. În cazul în care banca realizează un câştig, aceasta va cumpăra dolarii de la client la un curs la termen mai mare decât cursul la vedere: apare, deci, un report în favoarea vânzătorului la termen. În caz contrar, pierderea băncii este transferată asupra clientului sub forma deportului.
Rezultă că vânzătorul la termen suportă deportul şi beneficiază de report, pe când cumpărătorul la termen beneficiază de deport şi suportă reportul. Ca urmare, cursul unei valute la o scadenţă anumită depinde de cursul la vedere, existent în ziua încheierii contractului la termen, precum şi de report sau deport, care reflectă, în condiţii normale, diferenţa dintre ratele dobânzilor practicate la monedele care se preschimbă. Remuneraţia operaţiunii, care constă, aşadar, întro anumită dobândă achitată creditorului de către debitor, este convenită de părţi în momentul încheierii tranzacţiei şi se plăteşte, la scadenţă, în moneda în care a fost acordat creditul.