Cel mai mare retailer online de haine din Europa spune că vede primele fisuri în obiceiurile de cheltuieli ale consumatorilor, pe măsură ce creşterea costurilor îi determină pe cumpărători să se îndrepte spre hainele cu preţuri mici în defavoarea celor din zona medie, scrie Agerpres.
În aceste condiţii, Zalando se aşteaptă ca profitul şi veniturile sale să fie în zona inferioară a intervalului prognozat pentru 2022, după ce joi a raportat rezultate trimestriale sub estimările analiştilor. În aceste condiţii, cotaţia acţiunilor Zalando a scăzut cu 4,9%, capitalizarea de piaţă a companiei reducându-se la jumătate de la începutul anului şi până în prezent.
Există din ce în ce mai multe dovezi că unii consumatori au probleme cu bugetele lor limitate. Chiar dacă multe companii europene producătoare de bunuri de consum susţin că au putut să transfere costurile mai mari pe seama consumatorilor, directorul general de la Heineken, Dolf van den Brink a avertizat că există riscul ca facturile mai mari la energie să îi determine pe consumatori să îşi reducă cheltuielile în alte părţi, de exemplu pentru bere. Până acum producătorii de alimente susţin că tranziţia la produsele mai ieftine este una limitată, iar berarii pot în continuare să vândă tipurile de bere mai scumpă.
„Clienţii cumpără mai ales articole de sezon şi în trend şi, în funcţie de preferinţe, se îndreaptă fie spre produsele high-end fie fac tranziţia de la preţurile mid-market spre cele de pornire”, anunţă Zalando.
Această companie care vinde haine de la mărci precum Moschino şi The Kooples, a raportat pierderi operaţionale de 52 de milioane de euro în primul trimestru, din cauza reducerilor şi majorării costurilor.
Retailerul online a precizat joi că îşi ajustează oferta la modificare obiceiurile consumatorilor şi în paralel îşi extinde reţeaua logistică prin construcţia de noi centre de distribuţie în Germania, Polonia şi Franţa.