Prima pagină » Functiile comertului

Functiile comertului

Prin sarcinile asumate şi, îndeosebi, prin depăşirea statutului său de simplu intermediar, comerţul joacă un rol extrem de important atât faţă de producător cât şi în raport cu utilizatorii. Înţelegerea importanţei activităţii desfăşurate de către comerţ faţă de cele două categorii de parteneri cu care conlucrează sau se confruntă este legată de funcţiile acestuia şi de impactul prin care respectivele funcţii reverberează asupra celor două categorii de parteneri.

Comerţul, prin complexa sa activitate realizată, îndeplineşte numeroase funcţii, destinate să asigure un flux normal al producţiei spre locurile de consum, în cele mai bune condiţii posibile.

Principala funcţie a comerţului, care caracterizează însuşi conţinutul activităţii sale, o constituie cumpărarea mărfurilor de la producători sau colectori – în cazul producţiei agricole foarte dispersate – şi transferarea acestora în depozite, în vederea pregătirii lor pentru vânzarea către utilizatorii finali sau intermediari. Dealtfel, conturarea acestei funcţii şi delimitarea ei de funcţia de producţie, constituirea ei într-un domeniu distinct de activitate, reprezintă însăşi premisa apariţiei comerţului ca ramură de activitate independentă. Prin vânzarea mărfurilor către consumatori, comerţul realizează sub formă bănească valoarea materializată în mărfuri, valorificând efectiv eforturile investiţionale făcute pentru producerea şi circulaţia mărfurilor; vânzarea încheie ciclul pe care îl parcurg mărfurile şi confirmă transferul lor din sfera circulaţiei în sfera consumaţiei, unde, sub forma unor bunuri de întrebuinţare sau servicii, vor satisface anumite nevoi de consum.

O a doua funcţie materializează activităţi derivate din prima, dar foarte importante pentru actul comercial. Este vorba de stocarea mărfurilor, care ia forma unor preocupări permanente de a asigura echilibrul dintre ofertă şi cererea de mărfuri în cadrul pieţei. Funcţia respectivă se datorează locului de intermediar pe care comerţul îl ocupă între producţie şi consum. Necesitatea echilibrării producţiei cu consumul izvorăşte din manifestarea unor tendinţe diferite, specifice în evoluţia acestora şi, îndeosebi, din existenţa posibilităţilor practice, cotidiene de rupere a echilibrului dintre ele. Realizarea de către comerţ a funcţiei de stocaj şi, prin aceasta, a echilibrului faţă de consum, presupune, în primul rând, studierea nevoilor de consum, stabilirea direcţiilor în care vor evolua respectivele nevoi. Pe această bază, comerţul trebuie să predicţioneze continuu spre a exercita o influenţă corespunzătoare asupra producţiei, pentru a o determina să se adapteze la nevoile pieţei. Pe de altă parte, comerţul caută, prin politica sa de stocaj şi echilibrare a ofertei cu cererea, să influenţeze consumul, pentru a-l alinia la nivelul posibilităţilor mai largi care decurg din continua dezvoltare şi perfecţionare a producţiei. Aceeaşi funcţie a stocajului de mărfuri are în vedere şi manifestarea diferită a producţiei şi consumului care se referă, în unele situaţii, la repartizarea în timp; este vorba de sezonalitatea producţiei şi a consumului. Asigurarea unui echilibru între producţie şi consum, în astfel de cazuri, impune comerţului sarcina constituirii şi păstrării unor partizi mari de mărfuri sub formă de stocuri, prin aceasta comerţul asumându-şi responsabilitatea acoperirii nu numai a distanţei, dar şi a timpului care separă producţia de consum.

Scroll to Top