Forme de materializare a capitalului intreprinderii
Capitalul total al întreprinderii, urmărit pe surse de provenienţă, este reflectat în pasivul bilanţului. Odată procurat, capitalul este utilizat prin plasamente pe termen lung şi scurt în aşa numitele active. Plasamentele de capital pe termen lung se materializează în active imobilizate, iar plasamentele pe termen scurt în active circulante.
Elementele structurale ale activelor imobilizate, având o durată îndelungată de imobilizare a capitalului, îşi recuperează valoarea de intrare în mod diferit, după cum este vorba de active imobilizate amortizabile sau active imobilizate neamortizabile.
Activele imobilizate amortizabile – corporale şi necorporale – cuprind: construcţiile, amenajarea de terenuri, alte active imobilizate, precum şi cheltuielile de constituire, de cercetare şi dezvoltare, fondul comercial etc.
Activele imobilizate neamortizabile – se referă la titluri de participare şi creanţe legate de participaţii. O întreprindere poate avea interese în desfăşurarea activităţii altor întreprinderi. În acest context, calea principală de participare la luarea deciziilor în întreprinderile vizate o reprezintă cumpărarea de titluri de proprietate şi participarea la formarea capitalului lor social.
Recuperarea capitalului imobilizat
Recuperarea capitalului imobilizat se face, în acest caz, prin vânzarea titlurilor pe piaţa financiară şi nicidecum prin amortizare. Activele circulante cuprind plasamentele de capital făcute pe durate de timp, de regulă mai mici de un an. Ele sunt uşor transformabile în disponibilităţi băneşti care se pot folosi fie pentru onorarea obligaţiilor scadente, fie pentru efectuarea de noi plasamente în stocuri materiale sau chiar în active imobilizate. Activele circulante se deosebesc între ele atât după natura şi permanenţa lor în circuit cât şi după
rapiditatea transformării lor în lichidităţi.
În funcţie de aceste caracteristici, activele circulante se pot structura în:
– valori de exploatare, determinate nemijlocit de ciclul de exploatare, în sfera cărora intră stocurile de
materiale pentru producţie; stocurile de producţie în curs de fabricaţie; şi stocurile de produse finite. Aceste
tipuri de stocuri reprezintă partea relativ constantă, stabilă, a activelor circulante;
– valori realizabile, caracterizate prin transformarea lor în lichidităţi în termen scurt. Se includ aici,
creanţele rezultate din creditul comercial şi portofoliul de titluri de valoare achiziţionate pentru speculaţii la
bursă;
– disponibilităţi băneşti (lichidităţi), reflectate în: soldurile conturilor deschise la bancă; sumele existente
în casierie; precum şi în alte valori.
