Prima pagină » 28 de personalități din Germania îi cer lui Scholz să renunțe la livrarea de armament greu Ucrainei, pentru a evita riscul declanșării unui război mondial

28 de personalități din Germania îi cer lui Scholz să renunțe la livrarea de armament greu Ucrainei, pentru a evita riscul declanșării unui război mondial

Renumita jurnalistă şi activistă feministă Alice Schwarzer (foto), fondatoarea şi editorul-şef al revistei EMMA, scriitorul Martin Walser, laureatul premiului Georg Büchner pe anul 1981, şi fizicianul Ranga Yogeshwar, fost cercetător la CERN din Elveţia şi autorul unor populare documentare ştiinţifice, se numără printre cei 28 de semnatari ai acestei scrisori, care îl îndeamnă pe cancelarul german Olaf Scholz să nu ofere preşedintelui rus Vladimir Putin un motiv pentru extinderea războiului pe teritoriul ţărilor care fac parte din NATO.

Joi, Parlamentul german a adoptat cu o majoritate largă un proiect de lege ce prevede livrări de armament greu, inclusiv tancuri cu muniţie antiaeriană, către Ucraina.

Spre deosebire de criticii care l-au acuzat în ultimele săptămâni pe Olaf Scholz că tergiversează astfel de livrări, semnatarii scrisorii şi-au exprimat sprijinul faţă de eforturile depuse de cancelarul Germaniei pentru a preveni escaladarea războiului din Ucraina şi transformarea lui într-un război global.

„De aceea, sperăm că veţi reveni la poziţia dumneavoastră iniţială şi că nu veţi livra, direct sau indirect, armament greu către Ucraina”, precizează textul acestei scrisori deschise.

„Din contră, vă îndemnăm să faceţi tot ceea ce puteţi pentru a vă asigura că un armistiţiu va fi semnat cât mai curând posibil; un compromis pe care ambele tabere să poată să îl accepte”, se afirmă în acelaşi document.

Faptul că Vladimir Putin a încălcat dreptul internaţional atacând Ucraina nu justifică „acceptarea riscului că acest război va escalada şi va deveni un conflict nuclear”, au adăugat semnatarii scrisorii.

Ei au mai spus că responsabilitatea declanşării unui posibil conflict nuclear nu aparţine doar „agresorului iniţial”, ci şi „celor care, în deplină cunoştinţă de cauză, îi oferă acestuia un motiv să acţioneze într-o posibilă manieră criminală”.

Reprezentanţii publicului larg din Germania vor putea să îşi adauge semnăturile la finalul acestei scrisori deschise imediat după ce documentul va fi distribuit online, a precizat activista Alice Schwarzer.

Sursa foto: Wikipedia

Scroll to Top