Prima pagină » Ce se întâmplă când cuplezi în marșarier în timp ce conduci un Ford Ranger din 1994? (cu video)

Ce se întâmplă când cuplezi în marșarier în timp ce conduci un Ford Ranger din 1994? (cu video)

Ți-ai pus vreodată întrebarea ce se poate întâmpla dacă vei cupla în marșarier în timp ce conduci un autovehicul cu tracțiune integrală? Este o întrebare la care este bine să nu cauți răspunsul deoarece acesta nu va fi deloc pe placul tău.

Ce se întâmplă când cuplezi în marșarier la 50 km/h?

Și totuși… Deținătorul canalului AutoVlog de pe YouTube, vlogger-ul Michael Vaim, a avut curajul și a făcut acest experiment. Americanul, un maestru în distrugerea mașinilor, a vrut să ne arate ce se poate întâmpla dacă vei cupla cutia manuală a unui model 4×4 în marşarier. Ford Ranger pare o mașină solidă, așa că americanul a efectuat experimentul de două ori.

El a folosit pe post de „cobai” propriul său Ford Ranger. Modelul a fost fabricat în 1994 și este dotat cu transmisie manuală și tracțiune integrală. Vlogger-ul a realizat o filmare în care încearcă să cupleze în marșarier în timp ce rulează la o viteză de circa 70 km/h.

Mai întâi, Vaim a vrut să vadă ce se întâmplă la 50 km/h. Odată atinsă această viteză, deși acest lucru este teoretic imposibil, el a reușit să cupleze în marșarier, iar roțile spate s-au blocat fracțiuni de secundă după care au început să se rotească invers. Spatele a derapat, iar mașina s-a oprit în cele din urmă.

Ce se întâmplă când cuplezi în marșarier la 70 km/h?

Pentru a vedea cum se comportă camioneta și în alte condiții, acesta a repetat experimentul, dar la o viteză mai mare. Astfel, el a cuplat modul 4WD și când a atins 70 km/h a cuplat treapta „Reverse”. Mașina a avut aceeași reacție, doar că roțile păreau să tragă înapoi Ranger-ul.

A treia încercare avea să-i fie, însă, fatală popularului pick-up. De această dată, Vaim a cuplat modul 4-Low, iar la 72 km/h a cuplat în marșarier. În acel moment, s-a auzit un zgomot ca și când ceva s-ar fi rupt în interiorul transmisiei, iar mașina s-a oprit.

Ulterior bărbatul avea să confirme că ambreiajul este cel care s-a rupt, iar tot ceea ce a mai putut face a fost să sune o prietenă pentru a veni și a-l recupera din acel loc.

Te invităm să urmărești filmulețul, cu recomandarea de a nu încerca așa ceva acasă.

Sursa: Carscoops

Scroll to Top