Prima pagină » Distribuitorul IT ASBIS semnează un acord de distribuție cu marca premium Loewe, pionier în industria televizoarelo

Distribuitorul IT ASBIS semnează un acord de distribuție cu marca premium Loewe, pionier în industria televizoarelo

Compania Loewe este renumită pentru că în anul 1931 a creat primul televizor și a început producția în masă a acestuia. Astăzi, marca Loewe este recunoscută pentru sistemele sale de divertisment de calitate superioară, cu sunet extraordinar și design premiat. Rămânând fidelă spiritului său inovator, compania continuă să introducă noi linii de produse, axându-se pe stilul de viață al clienților săi și pe sustenabilitatea mediului.

În ultimii ani, ASBIS a dezvoltat o rețea solidă de parteneri de retail în segmentul electronicelor de lux, ceea ce a reprezentat un argument decisiv pentru parteneriatul cu Loewe. Acordul de distribuție include toate cele 27 de țări în care grupul ASBIS este prezent pe plan local, acoperind CEE, Țările Baltice, regiunea FSU, Orientul Mijlociu, Caucazul și Asia Centrală.

În urma parteneriatului încheiat, Loewe va putea să își extindă prezența pe un număr semnificativ de piețe noi din regiunea EMEA, iar portofoliul ASBIS de produse electronice premium va crește substanțial.

„Suntem încântați să avem compania Loewe ca partener și să le oferim clienților noștri produsele sale emblematice”, declară Serhei Kostevitch, CEO ASBIS. „Acest acord ne consolidează reputația de partener de încredere pentru mărcile premium și suntem gata să sprijinim extinderea Loewe pe piețele în care activează ASBIS.”

„Suntem mândri să anunțăm acest parteneriat cu ASBIS pentru a ne reprezenta marca pe piețele din regiunea EMEA”, spune José Barreiro-Lopez, Loewe VP Global Sales. „Acest parteneriat marchează un nou pas în repoziționarea Loewe ca marcă premium și în punerea la dispoziție către un public larg a tehnologiei noastre de ultimă generație. Pe lângă o istorie îndelungată și o cunoaștere extraordinară a industriei, compania ASBIS are o experiență vastă ce îi va permite să asigure lansarea și succesul mărcii Loewe pe principalele canale de vânzare cu amănuntul din regiunea EMEA. Ne bazăm pe ASBIS pentru a ne dezvolta afacerea și suntem încrezători în succesul nostru.”

ASBISC Enterprises PLC este un distribuitor principal de valoare adăugată, OEM și furnizor de soluții de IT, IoT, IoT și AI în CEE, FSU și MEA. Compania este specializată în distribuție cu valoare adăugată (VAD), soluții de piață B2B și distribuție de produse TIC de la furnizori globali. În calitate de lideri în industria IT, echipele de experți ale Grupului configurează produse hardware și elemente software, servicii bazate pe cloud și tehnologii pentru a crea soluții viabile din punct de vedere comercial la alegere.

Înființată în 1998 ca filială locală a ASBISc Enterprises PLC, ASBIS Romania este distribuitor cu valoare adăugată, OEM și furnizor de soluții IT, IoT, AI. Compania este specializată în distribuție cu valoare adăugată (VAD), soluții de piață B2B și distribuție de produse ITC de la furnizori globali. Cooperând cu liderii din industria IT, echipele de experți ale companiei configurează produse hardware și elemente software, servicii bazate pe cloud și tehnologii pentru a crea soluții comerciale viabile și atractive. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul web al companiei: www.asbis.ro.

Scroll to Top