Prima pagină » fonduri ue romania

fonduri ue romania

Comisia Europeană şi România au semnat un acord pentru stimularea investiţiilor în IMM-uri şi tranziţia verde

Potrivit Bruxelles-ului, acesta este primul acord încheiat în cadrul aşa-numitului „compartiment pentru statele membre” al programului InvestEU, un nou mecanism care le permite statelor membre să aibă contribuţii voluntare la Fondul InvestEU pentru a finanţa operaţiuni financiare suplimentare în cadrul InvestEU. În temeiul acestui acord, România va canaliza o parte …

Comisia Europeană şi România au semnat un acord pentru stimularea investiţiilor în IMM-uri şi tranziţia verde Afla mai mult »

Corina Creţu: România este foarte întârziată în ceea ce priveşte accesarea fondurilor UE

„Acest Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă reprezintă, cumva, o şansă istorică pentru că vine în plus faţă de alocaţiile pe care România oricum le avea ca membră a Uniunii Europene, care sunt de peste 30 de miliarde de euro. Cu ambele programe, România este foarte întârziată, inclusiv în ceea …

Corina Creţu: România este foarte întârziată în ceea ce priveşte accesarea fondurilor UE Afla mai mult »

Scroll to Top