Prima pagină » Estimarea costurilor

Estimarea costurilor

Estimarea costurilor cu locuința

La această categorie va trebui să scrii toate cheltuielile pe care le generează locuința în care stai.

Notează în buget, la acest capitol, următoarele lucruri:

  • Chirie – în cazul în care stai cu chirie, notează valoarea acesteia
  • Ipotecă – dacă ai luat un credit ipotecar, introdu în buget suma lunară ce trebuie plătită
  • Apă, încălzire, electricitate – uită-te pe facturile din anii precedenți și estimează niște valori pentru luna în curs
  • Costuri cu renovarea
  • Cheltuielile cu asigurarea obligatorie și, eventual, cu cea facultativă a casei
  • Curățenie și mentenanță – cât plătești pentru detergenți sau pentru a chema pe cineva să îți facă lunar curat
  • Întreținere, incluzând gunoiul, care în unele orașe se plătește separat și fond de rulment
  • Reparații, dacă plănuiești să le faci în luna în curs
  • Alte cheltuieli care țin de casa sau apartamentul în care locuiești, trebuie trecute într-un buget personal

Costuri cu mașină, transport și călătorii

La acest capitol, notează toate cheltuielile pe care le ai atunci când te deplasezi. Fie că este vorba de mașină, autobuz, tren etc.

Iată ce trebuie să se regăsească aici:

  • Credit auto – dacă ai un credit auto activ, atunci sumele plătite lunar trebuie înscrise în buget
  • Asigurarea mașinii, atât RCA-ul, care este obligatoriu, cât și un eventual CASCO
  • Combustibil – fă o estimare în funcție de prețul mediu al carburantului și de drumurile pe care le faci lunar
  • Reparații, mentenanță și service, dacă este cazul în luna în curs
  • Taxele cu parcarea – pe lângă cea din jurul reședinței, ia în calcul și sumele plătite pentru parcajul pe spațiul public
  • Alte forme de transport – costul cu abonamentul de la metrou sau de la RATB, biletele de tren, cele de avion etc.

Alte cheltuieli fixe

Toate celelalte cheltuieli lunare constante, indiferent de natura lor, trebuie trecute tabelul de buget personal.

La acest capitol, putem aminti:

  • Alte tipuri de asigurări, cum ar fi cele de sănătate, pentru telefonul mobil etc.
  • Babysitting – dacă ai un copil mic și plătești pe cineva să stea cu el, cât timp ești la muncă
  • Plata unor credite pe care le ai active, dar care nu țin de locuință sau mașină
  • Abonamente – la internet, televiziune, telefon fix și mobil, la sala de fitness și orice alt serviciu care
  • Sumele investite într-un fond privat de pensii
  • Ivestiții – dacă, să zicem, ți-ai setat ca în fiecare lună să investești anumite sume de bani, atunci le poți trece și pe acestea aici
  • Toate celelalte cheltuieli lunare constante pe care le-ai mai avea și care nu țin de capitolele prezentate anterior
Scroll to Top