Prima pagină » Grupul Softone a cumpărat Regate, o companie specializată în dezvoltarea soluțiilor de mobilitate a afacerilor

Grupul Softone a cumpărat Regate, o companie specializată în dezvoltarea soluțiilor de mobilitate a afacerilor

Investiția extinde portofoliul soluțiilor Softone, consolidând semnificativ poziția grupului în industria aplicațiilor de mobilitate, Regate fiind unul dintre liderii din domeniu, care deține o bază importantă de clienți, atât în Grecia, cât și la nivel international, inclusiv în România.

Portofoliul de produse al companiei include aplicații de mobilitate specializate pentru sales force automation, EXVAN, field marketing și comerț, soluții pentru urmărirea și gestionarea bunurilor, managementul vânzărilor, managementul serviciilor de teren, managementul vânzărilor medicale, proof of delivery etc.

Soluțiile Regate vor fi disponibile și pe piața locală, prin intermediul subsidiarei Softone România, compania având deja clienți care își desfășoară activitatea și care utilizează aplicațiile pe piața din România.

„Urez bun venit companiei Regate în familia Softone! Regate este una dintre cele mai renumite companii din industrie, cu o experiență desăvârșită în dezvoltarea soluțiilor de mobilitate și cu un portofoliu impresionant de clienți. Această achiziție se aliniează complet obiectivelor de dezvoltare ale Softone, precum șistrategiei noastre pe termen lung, aceea de a oferi cele mai avansate soluții business software, create să răspundă tuturor nevoilor de business ale companiilor, pentru a susține transformarea digitală a mediului de afaceri”, a afirmat Panos Martinis (foto), CEO, Grupul Softone.

„Alăturarea noastră în Grupul Softone reprezintă un eveniment important pentru Regate. Încă din anul 2004, moment în care ne-am început activitatea, specialiștii Regate au reușit să dezvolte soluții inovatoare, care sunt utilizate în prezent de către companii de top. Așadar, a venit timpul să facem următorul pas și, bucurându-ne de sprijinul SOFTONE, vom putea dezvolta produse și servicii care să satisfacă în totalitate nevoile de mobilitate ale companiilor, indiferent e dimensiune”, a declarat fondatorul CEO-ul Regate, George Markatatos.

Planurile de dezvoltare ale companiei REGATE pe termen scurt se vor axa pe extinderea portofoliului de soluții, precum și asupra dezvoltării unor noi aplicații de mobilitate, în sinergie cu restul companiilor din grup și cu rețeaua de parteneri SOFTONE, formată din peste 600 de companii, în 4 țări (Grecia, România, Cipru și Bulgaria).

Despre Softone România

Softone România este prezentă pe piața locală de peste opt ani. Compania își desfășoară operațiunile la nivel național prin intermediul unei rețele de parteneri ce numără peste 40 de companii software în 35 de județe, care oferă servicii software Cloud integrate companiilor mici, mijlocii și mari din toată țara.

Grupul SoftOne are peste 300 de angajați și o rețea formată din mai mult de 600 de parteneri, deservind peste 47.000 de clienți în patru țări (Grecia, Cipru, Bulgaria, România). Având o experiență îndelungată în crearea celor mai inovatoare tehnologii, SoftOne dezvoltă soluții Cloud și Enterprise Mobility de ultimă generație, asigurând transformarea digitală a companiilor de talie mică, medie, cât şi a organizaţiilor mari.

Scroll to Top