Prima pagină » Guvernatorul băncii centrale prezintă Raportul trimestrial asupra inflaţiei

Guvernatorul băncii centrale prezintă Raportul trimestrial asupra inflaţiei

Potrivit unui comunicat al băncii centrale, remis săptămâna trecută după şedinţa Consiliului de Administraţie pe probleme de politică monetară, prognoza actualizată a BNR evidenţiază perspectiva plafonării ratei anuale a inflaţiei în trimestrul III al anului curent şi a descreşterii ei ulterioare în mod gradual, dar pe o traiectorie revizuită moderat în sens ascendent.

Cele mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică, rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,1% în luna iunie a acestui an, de la 14,5% în mai, în condiţiile în care preţurile mărfurilor nealimentare au crescut cu 17,92%, cele ale mărfurilor alimentare au fost mai mari cu 14,67%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 7,81%.

În şedinţa de vineri, 5 august 2022, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,50% pe an, de la 4,75% pe an, începând cu data de 8 august 2022. Totodată, s-a decis majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 6,50% pe an, de la 5,75% pe an şi creşterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 4,50% pe an, de la 3,75%, precum şi păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară.

Scroll to Top