Prima pagină » Lituania le oferă părinţilor cu copii mici posibilitatea de a lucra patru zile pe săptămână

Lituania le oferă părinţilor cu copii mici posibilitatea de a lucra patru zile pe săptămână

Parlamentarii de la Vilnius au adoptat un act legislativ care permite angajaţilor din sectorul public, care au copii cu vârsta de până la trei ani, să lucreze 32 de ore pe săptămână. Programul de lucru redus, care nu se aplică şi angajaţilor din sectorul privat, va intra în vigoare de anul viitor.

Iniţiativa ţării baltice este destinată să ajute familiile să creeze un echilibru între muncă şi viaţa de familie, reducând în acelaşi timp diferenţele salariale dintre sexe şi diferenţele în beneficiile la pensionare. Preşedintele Parlamentului lituanian, Viktorija Cmilyte-Nielsen, a spus că acest program va creşte şi atractivitatea locurilor de muncă din sectorul public, care nu pot concura cu salariile mai mari din sectorul privat.

Un studiu efectuat în Islanda, ţară care a introdus reguli care impun reducerea programului de lucru cu trei până la cinci ore pe săptămână la acelaşi salariu, a ajuns la concluzia că angajaţii şi-au menţinut productivitatea chiar dacă au muncit mai puţin. În Franţa, săptămâna de lucru de 35 de ore a fost introdusă în urmă cu aproape două decenii.

Scroll to Top