Prima pagină » Moscova respinge crearea unui coridor umanitar pentru cei baricadaţi în Azovstal

Moscova respinge crearea unui coridor umanitar pentru cei baricadaţi în Azovstal

„Preşedintele (Vladimir Putin) a spus-o foarte clar: civilii pot pleca şi o pot face în orice direcţie, militarii trebuie să iasă şi să depună armele”, a declarat pentru TASS purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.Viaţa şi îngrijirea lor medicală sunt garantate, dar nimic mai mult, a spus el.

Moscova nu vrea să le acorde trecere în siguranţă, iar Dmitri Peskov a subliniat că negocierile nu sunt un subiect.

Joi, guvernatorul regiunii Doneţk, Pavlo Kirilenko, a declarat că Rusia împiedică luptătorii ucraineni răniţi să fie evacuaţi din Azovstal deoarece vrea să-i captureze, potrivit Reuters.

El a adăugat că Rusia blochează, de asemenea, eforturile de a conveni măsuri umanitare.”Vor să folosească ocazia pentru a-i captura pe apărătorii oraşului Mariupol, dintre care principalul (element) îl constitue … regimentul Azov”, a spus guvernatorul într-un briefing.”Prin urmare, partea rusă nu este de acord cu nicio măsură de evacuare a militarilor (ucraineni) răniţi”.

„(Noua ofensivă) este în desfăşurare acum pentru a doua săptămână, iar inamicul nu şi-a îndeplinit obiectivele tactice sau strategice”, a spus Kirilenko. El a adăugat că, în pofida lipsei unui acord privind crearea de coridoare umanitare, doar 370.000 de locuitori au rămas în părţile din regiunea Doneţk controlate de autorităţile ucrainene, comparativ cu 1,67 milioane înainte de invazia rusă. Peste 270.000 de persoane au fugit din regiunea Doneţk cu trenuri şi aproape 80.000 au părăsit-o cu autovehicule.

Scroll to Top