Prima pagină » OMV este interesat de preluarea diviziei de materiale termoplastice a grupului olandez DSM

OMV este interesat de preluarea diviziei de materiale termoplastice a grupului olandez DSM

De asemenea, conglomeratul industrial american Koch Industries Inc. ar urma să facă şi el o ofertă în următoarea rundă de licitaţie, susţin sursele citate de Bloomberg. Divizia de materiale termoplastice a grupului olandez DSM ar putea fi evaluată la peste trei miliarde de euro.

Potrivit Bloomberg, de aceste operaţiuni este interesat şi grupul german de produse chimice Lanxess AG, care s-a aliat cu fondul Advent International pentru a face o ofertă comună, precum şi firma de investiţii SK Capital. Discuţiile sunt în derulare şi deocamdată nu a fost luată încă o decizie finală cu privire la vânzare, au precizat sursele.

Într-un comunicat de presă publicat vineri seara, OMV a informat că orice tranzacţie va depinde de negocierile cu privire la termenii financiari precum şi de finalizarea cu succes a procedurilor de due diligence. Consiliul de supervizare nu a luat încă o decizie cu privire la o tranzacţie potenţială, dar ar putea face acest lucru în scurt timp, a adăugat OMV.

„Această tranzacţie potenţială ar permite OMV să îşi extindă portofoliul din domeniul petrochimiei dincolo de poliolefine”, a precizat grupul austriac.

DSM a decis să vândă divizia de Engineering Materials, care produce materiale termoplastice utilizate în diverse industrii variind de la automotive la construcţii, în cadrul unui proces de schimbare strategică de direcţie pentru grupul olandez spre afacerile din sănătate şi nutriţie.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea – 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

Scroll to Top