Prima pagină » Parlamentul ucrainean a votat o lege care permite suspendarea partidelor pro-ruse

Parlamentul ucrainean a votat o lege care permite suspendarea partidelor pro-ruse

În total, 330 din cei 450 de deputaţi din Rada Supremă au votat în favoarea proiectului de lege, care fusese introdus în Parlamentul unicameral ucrainean la 28 martie, potrivit agenţiei de presă Unian.

Legea permite suspendarea activităţii partidelor politice care neagă sau justifică agresiunea rusă împotriva Ucrainei.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat la 20 martie că suspendarea temporară a activităţii a 11 partide politice pe durata aplicării legii marţiale a primit acceptul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare. Ministerul Justiţiei a primit instrucţiuni să oprească imediat activităţile acestor forţe, care sunt acuzate de a avea „legături cu Rusia”, deşi unele dintre ele au cerut în instanţă dizolvarea lor.

Unul dintre promotorii proiectului de lege, deputata Olga Sofghiria, a explicat, în declaraţii citate de Unian, că odată ce o instanţă a interzis activitatea unui partid, grupul parlamentar respectiv va fi dizolvat.

Viktor Medvedciuk (foto), liderul celei mai mari dintre formaţiunile suspendate, Platforma de Opoziţie – Pentru Viaţă, a fost arestat la 12 mai, după ce a fost căutat timp de mai multe săptămâni şi a fugit din ianuarie din arest la domiciliu.

Politicianul şi omul de afaceri pro-rus, prieten al preşedintelui Vladimir Putin, a fost acuzat, printre altele, de înaltă trădare pentru că a dezvăluit secrete de stat şi pentru că a avut afaceri în peninsula anexată Crimeea.

Platforma de Opoziţie a fost al doilea cel mai votat partid la alegerile parlamentare din 2019, obţinând 44 de mandate.

Printre formaţiunile a căror activitate a fost suspendată se numără şi partide minoritare, precum Nashi (‘Ai noştri’), condus de omul de afaceri din domeniul comunicaţiilor Evgheni Muraev, acuzat şi el de legături cu Kremlinul, Uniunea Forţelor de Stânga și Partidul Socialist din Ucraina.

Scroll to Top