Prima pagină » Putin ar putea declara oficial război Ucrainei pe 9 mai

Putin ar putea declara oficial război Ucrainei pe 9 mai

9 mai, cunoscută drept ”Ziua Victoriei” în Rusia, comemorează înfrângerea naziştilor de către ruşi în 1945.

Oficialii occidentali au crezut de mult că Putin va valorifica semnificaţia simbolică a zilei pentru a anunţa sfârşitul ”operaţiunii militare speciale” în Ucraina şi succesul ”denazificării” în acea ţară, ceea ce ministrul rus de externe Serghei Lavrov a negat oficial.

”Cred că va încerca să iasă din «operaţiunea sa specială»”, a declarat săptămâna trecută secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace, la radioul LBC.
”El a lansat scenariul, pregătind scena pentru a putea spune: «Uite, acum este un război împotriva naziştilor şi ceea ce am nevoie este de mai mulţi oameni. Am nevoie de mai multă carne de tun rusească»”, a mai afirmat Wallace.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a declarat, luni, că există ”motive întemeiate să credem că ruşii vor face tot ce pot pentru a folosi” 9 mai în scopuri propagandistice.
Price a adăugat că este la curent cu ”speculaţiile că Rusia ar putea declara oficial război” pe 9 mai.
”Ar fi o mare ironie dacă Moscova ar profita de ocazia Zilei Victoriei pentru a declara război, ceea ce în sine le-ar permite să mărească recruţii într-un mod pe care nu sunt în stare să o facă acum, într-un mod care să dezvăluie lumea că efortul lor de război eşuează, că se frământă în campania şi obiectivele lor militare”, a afirmat Price.

Scroll to Top