Prima pagină » UNTRR: Propunerea Guvernului de a subvenţiona preţul motorinei cu 0,5 lei/litru este insuficientă

UNTRR: Propunerea Guvernului de a subvenţiona preţul motorinei cu 0,5 lei/litru este insuficientă

„Măsura pregătită de Guvern pentru companiile de transport şi distribuţie, prin care se va acorda o subvenţie de 0,5 lei/litru, este insuficientă în raport cu mărimea şi nevoile industriei de transport rutieri. Guvernul a anunţat că bugetul schemei de ajutor se ridică la 300 milioane lei (60,6 milioane euro). La o rambursare de 0,5 lei/litru, este acoperit un consum de doar 600 milioane litri de motorină, în condiţiile în care, în România, consumul de motorină este de 8-9 ori mai mare. Un camion parcurge în medie, la nivel naţional, 9.000 de km, iar la un consum lunar de 30 l/100 km, costul lunar cu motorina s-ar ridica la 4.590 euro per camion. Măsura de rambursare propusă de Guvern ar returna firmelor aproximativ 270 euro/camion, respectiv doar 5,9% din costul lunar al motorinei per camion. Astfel, bugetul propus de Guvern ar subvenţiona motorina doar pentru sub 5% din parcul total de vehicule comerciale, în condiţiile în care în România există 40.500 de firme de transport rutier de mărfuri şi persoane, respectiv 165.000 de vehicule destinate transportului rutier de mărfuri şi 46.000 de vehicule destinate transportului rutier de pasageri. Totodată, sunt înmatriculate aproximativ 870.000 de vehicule de transport marfă – vanuri”, se arată într-un comunicat de presă al UNTRR.

Potrivit transportatorilor, procesul de rambursare urmează procedura de la rambursarea accizei, considerată un „proces care a mers greoi”.

„La prima returnare a supraaccizei din perioada 2014-2017, deşi sumele alocate iniţial s-au ridicat la aproximativ 2 miliarde lei, real au fost achitate cereri în valoare de numai 67,7 milioane lei (3,4% din bugetul iniţial), din cauza capacităţii limitate de procesare şi a disponibilităţii fondurilor în mod real (…) operatorii de transport rutier comercial se află la limita supravieţuirii din cauza creşterii inflaţiei şi a preţului la carburanţi, pe fondul conflictului din Ucraina. Unele firme de transport rutier sunt aproape de a-şi opri activitatea, iar dacă transportul rutier nu funcţionează corespunzător, lanţurile de aprovizionare deja perturbate de conjunctura actuală, vor fi afectate şi mai mult până la blocaj. Cei mai mari perdanţi vor fi clienţii transportatorilor, cetăţenii obişnuiţi şi întreprinderile care vor avea de suferit dacă costurile transportului rutier comercial vor scăpa de sub control”, susţine UNTRR.

În acest context, reprezentanţii transportatorilor rutieri din România solicită Guvernului şi Parlamentului României un set de opt măsuri de sprijin pentru a combate efectele crizei actuale, cu aplicare imediată pentru o perioadă de 90 de zile cu posibilitate de extindere.

Astfel, una dintre propuneri se referă la subvenţionarea cu 1,5 lei/litru a preţului la carburant, apoi reducerea TVA de la 19% la 5% la motorină şi benzină. De asemenea, se condideră utilă reducerea accizei de la 330 euro/1.000 litri şi de la 359 euro/1.000 litri la 21 euro/1.000 litri la motorină şi benzină,precum şi obligativitatea indexării tarifului de transport cu costul motorinei la fiecare săptămână.

O altă propunere se referă la obligativitatea plăţii componentei de carburant din tariful de transport la intervale de timp reduse la 15 zile, în timp ce plata finanţărilor (leasing financiar, leasing operaţional, credit) să fie amânate.

Totodată, UNTRR propune măsuri de reducere şi amânare a plăţii taxelor şi contribuţiilor sociale de firmele de transport rutier, pentru a le oferi suport în cadrul fluxului de bani, precum şi acordarea de ajutoare de stat de minimis pe modelul francez, de 1.300 de euro pentru capete-tractor, 600 euro pentru vehicule între 7,5 tone şi 25,9 tone, 400 de euro pentru vehicule sub 7,5 tone,
300 de euro pentru vehicule sub 3,5 tone şi de 1.000 de euro pentru autocare.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în anul 1990 şi care are peste 16.000 de firme înscrise – operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi de persoane.

Scroll to Top