Prima pagină » Carburanții s-au scumpit din nou, după creșterea de preț din week-end

Carburanții s-au scumpit din nou, după creșterea de preț din week-end

Carburanți. Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișa azi un preț al benzinei standard de 7,75 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard a ajuns la la 8,62 de lei/litrul.

Ieri, la aceeași stație, prețurile erau de 7,71 lei/litru, respctiv 8,58 de lei/litrul, așadar de ieri pe azi prețurile au crescut cu patru bani pe litru. Majorarea de preț survine dipă ce, zilele trecute, au avut loc două scumpiri succesive, de câte patru bani pe litru, opt bani pe litru în total.

Și după aceste majorări de preț, observăm așadar că se menține diferența de aproape 90 de bani (87 de bani) între prețul motorinei și al benzinei, pe fondul cererii mult mai mari de motorină din zona noastră, coroborată cu o ofertă limitată.

Evoluția prețurilor la pompă este influențată de evoluția cotațiilor la produsele petroliere din zona de referință, în cazul nostru Platt’s Med. Iar cotațiile au crescut destul de mult. Astfel, azi, erau de 1.132 de dolari pe tona de benzină și 1.205 euro pe tona de motorină. Acum o săptămână, cotația benzinei era de 1.008 dolari, iar cea a motorinei de 1.066 dolari pe tonă.

“La sfârşitul lunii martie, conform Oil Bulletin, preţurile carburanţilor din România erau sub media UE, respectiv mai mici cu 13% la motorină şi cu 17% la benzină. În această perioadă, în contextul conflictului din Ucraina, cotaţiile ţiţeiului au înregistrat valori record pentru ultimii 8 ani. Totodată, pe parcursul trimestrului, am asistat la o creştere accelerată a cotaţiilor pentru benzină şi motorină, care au crescut cu circa 40%, respectiv peste 70%”, a spus la finalul săptămânii trecute, într-un interviu acordat Agerpres, Christina Verchere, CEO al Petrom.

“Cotaţiile produselor petroliere reprezintă o componentă principală în preţurile noastre la pompă, cu o pondere de circa 50%, cealaltă componentă semnificativa fiind taxele. Preţurile reflectă evoluţia cotaţiilor la produse petroliere, însă într-o manieră moderată, care elimină extremele”, a mai spus Verchere.

Citește și:

OMV a finalizat vânzarea benzinăriilor din Germania, pentru aproape jumătate de miliard de euro

Ce spune șeful Concurenței despre prețuri

Preţurile la carburanţi în România sunt mai mici decât media europeană cu 3-5%, a susţinut, luni, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

El a precizat că este vorba de preţurile practicate de companiile din România fără taxe.

„Ne uităm la datele pe care le dă Eurostat-ul. Comparăm preţurile fără taxe, deci preţurile practicate de companiile din România fără contribuţia statului, fără taxe, comparăm preţurile acestea cu media europeană. Şi în general când vedem, acum câţiva ani eram la medie şi peste medie, în momentul de faţă suntem la 3-5% sub media europeană. Deci, din punctul acesta de vedere nu par să stea mai rău în România decât stau în restul ţărilor europene.

În rest, desigur, am derulat controalele respective împreună sau am participat la controalele ANPC-ului şi ANAF-ului. ANPC are o serie de probleme punctuale în unele benzinării. Au prezentat rezultatele lor, noi ne uităm la ansamblu, la ceea ce fac companiile, dar nu ne uităm la o staţie de benzină, ci la comportamentul companiilor. Nu am acum un rezultat pe care să vi-l pot comunica… Momentan monitorizăm piaţa, strângem date, nu am aplicat o sancţiune”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, la ieşirea de la Comisia economică, industrii şi servicii din Senat unde a fost prezentată analiza „Raport asupra investigaţiilor derulate şi sancţiunilor aplicate de către Consiliul Concurenţei din anul 2019 până în prezent”.

În opinia şefului autorităţii de concurenţă, nu ar trebui să comparăm situaţia din pandemie, când preţurile erau mult mai joase, pentru că barilul de petrol era la 20 de dolari, iar acum este la 110 dolari.

Petrom este liderul pieței de distribuție a carburanților din România, cu o rețea de 561 de stații de distribuție, dintre care 401 Petrom și 160 OMV. Petrom a raportat, la nivel de grup, un profit net de 1,75 miliarde de lei după primele trei luni ale acestui an, cel mai mare profit trimestrial din istorie, generat în special de prețurile mari la petrol și gaze.

Scroll to Top