Prima pagină » Cum este afectat comerciantul când plătești cu cardul

Cum este afectat comerciantul când plătești cu cardul

Cu toate că mai avem până ne aliniem algoritmii cu celelalte țări europene, plățile cu cardul au luat amploare și în România. Plata cu cardul are beneficii indiscutabile legate de fiscalizarea banilor, dar nu toată lumea se bucură de extinderea plăților digitale: există și comercianți care nu sunt fericiți că noi alegem să plătim cu cardul în detrimentul cash-ului.

Plata cu cardul a devenit cea mai confortabilă metodă de plată pentru românii care nu mai vor să umble cu cash la ei. Cu toate acestea, chiar dacă clientul plătește aceeași sumă de bani indiferent dacă folosește cardul sau bancnote, pentru comercianți, plata cu cardul este supusă unor comisioane.

Băncile au un interes foarte mare ca tot ce trece prin piață să fie comisionat. Cu cât folosești mai mult cardul, cu atât mai mult încasează băncile. Băncile ar vrea ca toți banii din lumea asta, dacă se poate, să treacă pe la ei

Refuzi un client fiindcă vrea să plătească cu cardul? „Mai bine te lași de comerț”

Cu toate că plata cu cardul aduce mai puțini bani comerciantului decât plata cash, vicepreședintele Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii din România spune că firmele care nu introduc POS își semnează singure falimentul.

„Dacă ești comerciant și refuzi pe cineva care vine să plătească cu cardul îți dai singur cu stângul în dreptul. Nu există reclamă mai proastă. Tu ai marfa pe raft, clientul vină să o cumpere, iar tu să nu poți să-i încasezi fiindcă nu are cash? Mai bine te împuști, te lași de comerț și te apuci de altceva”, a declarat șeful PACO.

Acesta a menționat că piața supermarketurilor din România este atât de mare încât niciun comerciant nu își permite să le refuze clienților plata cu cardul. Antreprenorul spune că a observat canibalizarea magazinelor de pe piața românească și spune că este o discrepanță foarte mare față de celelalte țări europene.

Scroll to Top