Prima pagină » Stoltenberg: NATO își va întări prezența în jurul granițelor Suediei în perioada procesării cererii sale de aderare, dacă aceasta va avea loc

Stoltenberg: NATO își va întări prezența în jurul granițelor Suediei în perioada procesării cererii sale de aderare, dacă aceasta va avea loc

„Sunt convins că vom găsi soluţii pentru securitatea de care va avea nevoie Suedia în perioada de tranziţie”, a spus Stoltenberg. „Din momentul potenţial în care Suedia va cere aderarea şi NATO va spune că doreşte ca Suedia să i se alăture, NATO va avea obligaţia fermă de a putea garanta securitatea Suediei”, a declarat el.

Acest lucru va include şi o prezenţă sporită în jurul Suediei şi în Marea Baltică, a precizat Stoltenberg.

NATO are în prezent 30 de state membre, dintre care 21 fac parte şi din Uniunea Europeană. Ţările membre ale UE care nu au aderat la Alianţa Nord-Atlantică sunt Austria, Cipru, Finlanda, Irlanda, Malta şi Suedia.

Suedia, la fel ca vecina sa Finlanda, sunt asociate la Alianţa Nord-Atlantică de la jumătatea anilor ’90 prin intermediului programului ”Parteneriat pentru Pace”, iar după declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei Stockholm şi Helsinki se apropie de o candidatură, posibil comună, pentru a se apăra mai bine de vecinul lor rus.

O unanimitate se conturează pentru a primi Finlanda şi Suedia în rândurile NATO, potrivit alianţei militare, însă procesul de ratificare implică undă verde din partea parlamentelor tuturor celor 30 de ţări membre şi ar putea dura circa un an.

Doar membrii NATO beneficiază oficial de protecţie în baza articolului 5, umbrela de securitate a alianţei militare lansată de SUA la începutul războiului rece cu Uniunea Sovietică.

Rusia a anunţat că va desfăşura arme hipersonice şi nucleare în exclava sa Kaliningrad – aflată între Polonia şi Lituania – dacă Finlanda şi Suedia decid să adere la Alianţa Nord-Atlantică.

Scroll to Top