Prima pagină » Ce proprietăți vor resimți cel mai mult noile modificări de TVA

Ce proprietăți vor resimți cel mai mult noile modificări de TVA

Impactul acestei măsuri se va vedea în principal pe segmentul apartamentelor cu 3 camere.

Vânzătorii vor încerca să ducă prețurile de la 140.000 la 120.000 de euro, cam cum se întâmplă de fiecare dată când apare o schimbare de genul acesta. La fel cum s-a întâmplat și cu majorarea plafoanelor pentru Noua Casă”.

Numai că de această dată, efectul va fi unul invers. Dacă în trecut plafoanele erau majorate iar jucătorii din piață împingeau către limita maximă posibilă, acum această limită este una mai redusă în urma modificărilor aduse cotei TVA pentru locuințe.

Potrivit consultantului în imobiliare, efectul cel mai mare se va vedea pe segmentul apartamentelor cu 3 camere, în special pe palierul de apartamente cu finisaje superioare sau din zonele bune al orașelor.

Sunt două scenarii care pot apărea în această situație pentru cumpărători. Cel negativ este acela că unii cumpărători nu-și vor mai putea achiziționa apartamentele pe care și le doreau cel mai mult, pentru că valoarea achiziției va crește considerabil, dacă dezvoltatorul nu va dori să coboare prețul imobilului respectiv sub pragul 120.000 de euro. Peste acest nivel, va intra în vigoare cota TVA de 19%, prin urmare, va crește și costul achiziției.

Pentru prima parte a anului viitor, consultantul imobiliar ne spune că mulți dezvoltatori sunt dispuși să țină cât vor putea de mult de prețuri.

Majoritatea dezvoltatorii spun că nu vor reduce prețurile pentru apartamentele care s-ar fi încadrat în plafonul de 140.000 de euro. Vor încerca să țină cât de mult vor putea, atât timp cât va exista cerere pe piață. Deși cererea pentru locuințe a scăzut, încă nu este la un nivel în care dezvoltatorii să scadă și ei prețurile.

De cealaltă parte, scenariul pozitiv este cel al scăderii prețurilor pentru unele proprietăți care se încadrau pe acest segment de preț, deschizând calea către locuințe care erau mai scumpe și nu neapărat pentru că ar fi costat atât, ci pentru că vânzătorii forțau prețurile la plafonul maxim.

Dar acum plafonul în care vor încerca să se încadreze cu un TVA mai mic a fost redus cu 20.000 de euro, ceea ce se va putea dovedi o economie considerabilă pentru cei ce voiau un apartament mai mare, dar care nu și-ar fi putut permite să cumpere o locuință prea scumpă. Mai ales că în ultimii ani locuințele s-au scumpit foarte mult.

Scroll to Top