Prima pagină » Noi reguli de impozitare a proprietăților din 2023

Noi reguli de impozitare a proprietăților din 2023

Începând din 2023, impozitarea proprietăților imobiliare se schimbă radical. Principalele modificări constau în majorarea cotei de impozitare, atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru cele nerezidențiale, și în ajustarea valorii impozabile la care se aplică aceste cote de impozit.

Astfel, se elimină diferențierea impozitului în funcție de tipul de proprietar – persoană fizică sau juridică. De altfel, revizuirea regimului de impozitare a clădirilor este unul din principalele obiective din zona de politică fiscală asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Conform PNRR, reforma fiscală din România trebuie să cuprindă măsuri cu privire la alinierea valorii impozabile la cea de piață. În plus, prin intermediul unui raport publicat în luna iunie a acestui an, Fondul Monetar Internațional (FMI) transmite autorităților din țara noastră un set de recomandări pentru îmbunătățirea veniturilor aferente taxelor pe proprietate. Printre acestea se numără aplicarea cotei de impozitare asupra valorii de piață, atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru cele nerezidențiale, și includerea prețului terenului în valoarea impozabilă a clădirii – o măsură de altfel logică, întrucât valoarea construcției se desparte doar în mod artificial de valoarea terenului.

Pornind de la acest obiectiv și de la recomandările raportului FMI, guvernul a introdus în ordonanța de modificare a Codului Fiscal, adoptată în vara acestui an, noile modalități de calcul pentru impozitul pe clădiri, aplicabile din 2023.

Deși mai sunt încă elemente neclare privind modalitatea de aplicare, pare a fi o certitudine că va exista o majorare sau, în cel mai bun caz, în situații excepționale, se va aplica același impozit ca în 2022.

Cota maximă de impozitare se elimină

În prezent, cotele de impozitare au valori maximale – 0,2% pentru clădirile rezidențiale și 1,3% pentru clădirile nerezidențiale -, autoritățile locale având posibilitatea să aplice cote mai mari de impozitare, dar care nu pot depăși limita maximă cu mai mult de 50%.
Începând de anul viitor, impozitul pe clădiri va fi diferențiat doar în funcție de natura clădirii, iar cotele minime vor crește, fără a mai exista un prag maxim.

Pentru clădirile rezidențiale, cota minimă va fi de 0,1%, iar pentru cele nerezidențiale, de 0,5%. Prin urmare, va fi la latitudinea autorităților locale valoarea cotelor de impozit, fiecare administrație locală din țară putând alege o cotă de impozitare conform propriilor necesități.

Scroll to Top