Prima pagină » Pericolul continuării politicii inflaționiste: Germania 1920

Pericolul continuării politicii inflaționiste: Germania 1920

Există două scenarii pentru a gestiona ceea ce urmează, spune cadrul didactic: oprirea inflației sau continuarea unei politici inflaționiste, concretizată printr-o mărire fără precedent a masei monetare.

Se poate continua cu politica inflaționistă, așa cum s-a continuat în Zimbabwe, Venezuela, în istoria recentă sau așa cum s-a continuat în Germania anilor ’20. Germanii ar trebui să-și aducă aminte de ceea ce au însemnat anii ’20 pentru ei, când ceea ce cumpărai cu o marcă în 1920, cu doi ani mai târziu plăteai cu 1000 de miliarde de mărci. Rezultatul a fost că toată lumea a fost sărăcită, iar clasa mijlocie a fost ruinată”, explică Nechita. 

Nechita crede că scenariul corect este cel care prevede oprirea inflației, care se traduce prin creșterea dobânzilor și eliminarea subvențiilor și a altor „gratuități” făcute de politicieni. 

Economistul spune că trebuie oprită injectarea de masă monetară suplimentară în economie: „Acest lucru se traduce prin creșterea ratei nominale a dobânzii controlate de băncile centrale, respectiv dobânda pe termen scurt.

Potrivit lui Nechita, băncile centrale „vor închide robinetul de bani”, vor da credite băncilor la dobânzi mai mari, iar acestea, la rândul lor, vor acorda credite mult mai greu decât înainte. „Rezultatul va fi o creștere a ratei dobânzii pe termen scurt la niveluri pe care nu le-am văzut de la sfârșitul anilor 70”, explică el, adăugând că oamenii trebuie stimulați să consume mai puțin și să economisească mai mult.

Scroll to Top